Am redeschis iar contul de blog. Uitasem pana si cum sa ma logez. De fapt uitasem si ca mi-am facut blog. Daca eu am uitat, ce pretentii sa mai am ca si-ar aminti cineva de blog... sau de gandurile mele? E drept, ca nu sunt multi cei ce si-au mai aplecat urechea la vocea mea interioara. Si poate ca important este ca macar eu sa o mai ascult.
So, is anybody out there? Still?
"Hello?
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me.
Is there anyone at home?
Come on, now,
I hear you're feeling down.
Well I can ease your pain
Get you on your feet again.
Relax.
I'll need some information first.
Just the basic facts.
Can you show me where it hurts?"
Doar ce a trecut prima saptamina de lucru in Viena. Afara, un oras imperial. Inauntrul meu mizerabila depresie a mutarii departe de tot ce imi mai apartinea. Dezradacinare completa! De acum pot chiar sa invat si sa zbor. Inca ma mai leg wireless de lumea draga. Distante fizice taiate prin intermediul telefonul, a skypeului. O lume digitala care devine o dulce legatura cu realitatea departata, mult dorita. Foarte interesant cum un mic-dejun prin skype devine o atat de mare bucurie, sora cu realitatea palpabila. Totusi, evidenta virtualului (sic!) devine clara atunci cand tanjesti dupa aroma de cafea din partea cealalta sau cand incerci sa degusti din inspiratia culinara a ceiluilalt.
Oare de ce atata zbatere? Este ca si cum ai canta nimanui o simfonie sublima, si fara sa o poti pune pe partitura. Nu, nu imi mai (in)cant de mult mie. Am ramas la fel de surd precum vestitul predecesor care a plecat tot din Bonn inspre Viena. Is anybody out there?
Is anybody in here?
Just echoe...
The virtual echoe!
